Semimaratonul Aradului 15 Iunie 2013

15 iunie a adus cu sine nu doar vremea bună şi un soare văratic, ci şi o nouă ediţie a Semimaratonului şi Cross-ului județului Arad. Cu mic, cu mare ne-am adunat să dăm o mână de ajutor la ceea ce s-a dovedit a fi o zi dedicată sportului, sănătăţii, turismului şi comunităţii.

Implicarea Primariei, a Consiliului Județean şi a autorităţilor locale, a fost completată de numeroşi sponsori şi voluntari care au dat o mână de ajutor. Voluntarii au fost în număr de peste 150 şi printre ei ne-am strecurat şi noi. Elevi, studenţi, profesori şi tineri cu diverse actvităţi profesionale, am urlat din toţi plămânii să îi încurajăm pe cei care alergau, le-am întins un pahar de apă, le-am împărţit diplome pentru participare, i-am premiat pe cei dintâi şi i-am aplaudat pe toţi. Nu au existat codaşi, fiecare a fost admirat pentru perseverenţa şi curajul de care au dat dovadă.

Participarea unui număr atât mai mare de oameni într-o astfel de activitate sportivă promovează atât compeţia, cât şi fair-play-ul, atât diversitatea, cât şi perseverenţa, este un mod de a scinda oameni care nu au poate nici o tangenţă unii cu alţii în viaţa de zi cu zi, dar care aici au fost competitori şi colegi în acelaşi timp. De cealaltă parte am fost noi, tinerii şi adulţii care ne-am implicat fără să aşteptăm ceva în schimb, care ne dorim să îi mobilizăm pe oameni şi în viitor la astfel de manifestări sportive, care vrem să încurajăm o viaţă sănătoasă în detrimentul exceselor dăunătore.

Noi, Rotaract Club Arad, vă mulţumim celor care ne-aţi dat şansa să susţinem acest eveniment, vă mulţumim că ne-aţi primit alături de voi la start şi la finish, şi vă aplaudăm pentru eforturi şi pentru caracterul de care daţi dovadă. Iar concurenţilor nu rămâne decât să le transmitem admiraţia şi suportul nostru.

Şi pentru că nu ne mulţumim doar cu privitul, Adela, Președinte Rotaract, a participat ca şi concurent la Crossul de 6 km, de la care nu a plecat cu mâna goală: a ieşit câştigătoare la categoria de vârstă între 18-29 de ani. Bravo Adela!

Şi uite aşa n-am întors către case mai obosiţi, mai batuţi de soare, mai nedormiţi, unii chiar fără voce, dar cu siguranţă mai fericiţi! Ne pregătim pentru o nouă provocare: pe locuri, fiţi gata, START!